- a lăsa moştenire
- to bequeathto leave (issue)înv. to will.
Română-Engleză dicționar expresii. 2013.
a lăsa moştenire
Look at other dictionaries:
lăsa — LĂSÁ, las, vb. I. 1. tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns. ♢ expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr o incizie, o cantitate de sânge. Lasă mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit … Dicționar Român
legat — LEGÁT2, legate, s.n. Dispoziţie testamentară prin care se lasă cuiva o moştenire, un bun etc. ♦ (concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziţie testamentară. – Din lat. legatum. Trimis de RACAI, 23.11.2008. Sursa: DEX 98 LEGÁT3, legaţi, s.m. 1. Trimis … Dicționar Român
lega — LEGÁ1, leg, vb. I. I. tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr un nod, o fundă) capetele de sfoară, de aţă, de sârmă, de lanţ etc. (astfel încât să formeze un tot). ♢ expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face… … Dicționar Român
lăsat — LĂSÁT1 s.n. Faptul de a lăsa. ♢ Lăsatul (sau lăsata) secului = (în practica religioasă creştină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paştelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [var.: lăsáta s.f. art.] – v. lăsa … Dicționar Român
testa — TESTÁ1, testez, vb. I. tranz. A da dispoziţii prin testament cu privire la transmiterea unor bunuri materiale; a lăsa ceva prin testament. – Din fr. tester, lat. testari. Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX 98 TESTÁ2, testez, vb. I. tranz.… … Dicționar Român
parte — PÁRTE, părţi, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr un tot, dintr un ansamblu, dintr un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porţiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parţial; b) loc. adj. şi adv. separat, deosebit,… … Dicționar Român
olograf — OLOGRÁF, Ă, olografi, e, adj. (Despre un testament) Scris în întregime de mâna persoanei care lasă o moştenire; p. ext. (despre acte, scrisori etc.) scris de mâna autorului; autograf. – Din fr. olographe. Trimis de ionel bufu, 01.05.2004. Sursa:… … Dicționar Român
urmă — ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare … Dicționar Român
